jueves, 29 de junio de 2006

Vizită oficială românească


Joi, 08 iuniei 2006, Primul - Ministru al Romaniei, Călin Popescu Tăriceanu a efectuat o vizită oficială în Spania unde s-a întâlnit cu preşedintele Guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero. Cu acest prilej, presedintele Guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero a menţionat bunele relaţii existente între Spania şi România precum şi faptul că Spania a fost una dintre primele ţări europene care a ratificat Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. De asemenea, premierul spaniol şi-a exprimat convingerea că România o să contribuie pozitiv la dezvoltarea UE datorită potenţialului uman şi poziţiei geo-strategice pe care o deţine în sud-estul Europei. Prin consolidarea poziţiei României în cadrul UE se va da un impuls relaţiilor economice dintre cele două ţări şi cu siguranţă se preconizează o importante creştere a investiţiilor spaniole în România. Această creştere a investiţiilor va fi favorizată de fondurilor europene de care va dispune România şi în care autorităţile spaniole sunt recunoscute ca specialiste. De altfel, cele două părţi au convenit înfiinţarea unui grup bilateral la nivel înalt pe tema gestionării fondurilor europene. Atât premierul Jose Luis Rodríguez Zapatero cât şi premierul Călin Popescu Tăriceanu s-au arătat preocupaţi de intensificarea luptei împotriva delicvenţei organizate. De aceea, pe 30 martie anul acesta, ministerele de Interne din Spania şi România au semnat un Acord de cooperare în materie de luptă împotriva delicvenţei. Ca rezultat al vizitei premirului român Călin Popesu Tăriceanu, s-a creat un grup de lucru spaniol - român în materie de emigraţie care ca obiectiv îmbunătăţirea cooperării între organele de poliţie a celor două ţări iar în perspectiva imediată se va face un schimb între funcţionarii din cele două ţări. Preşedintele Guvernului spaniol a menţionat de asemenea faptul că România a contat şi poate să conteze în continuare pe sprijinul Guvernului spaniol în privinţa integrării europene. Premierul Tăriceanu a reafirmat că România va fi un partener de încredere pentru Spania în cadrul UE pentru că există numeroase puncte de convergente între cele două state. Preşedintele Guvernului spaniol, Jose Luis Rodríguez Zapatero şi-a exprimat solidaritatea faţă de victimele atentatului terorist din 11 martie pentru că, alături de Spania, comunitatea românească a avut cele mai multe victime şi a mai spus: “Comunitatea românească este o comunitate integrată şi foarte bine apreciată în localităţile unde trăieşte. Vreau să le transmit tuturor românilor care locuiesc în Spania recunoştinţa mea pentru munca lor şi pentru aportul adus dezvoltării noastre economice”.

Photobucket - Video and Image Hosting

După întâlnirea pe care a avut-o cu oficialităţile spaniole, premierul Tăriceanu s-a reunit la Hotelul Intercontinental din Madrid cu reprezentanţii comunitaţii româneşti din Spania printre care s-a numarat si presedintele Asociaţiei Hispano - Române DIALOG EUROPEAN, Gelu Vlaşin. Au fost discutate modalităţile prin care pot fi susţinute de către Guvernul României proiectele comunităţii româneşti aflate pe teritoriul iberic. Premierul a menţionat întreaga disponibilitate a Guvernului de a colabora cu asociaţiile româneşti din Spania.