lunes, 19 de noviembre de 2007

Alegeri pentru Parlamentul European


La 25 noiembrie 2007 vor avea loc alegerile pentru desemnarea reprezentanţilor României în Parlamentul European. În aceeaşi zi cu desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European va fi organizat şi referendumul convocat de Preşedintele României pentru consultarea populaţiei cu privire la sistemul uninominal de alegere a membrilor Parlamentului României.

Scrutinul se va derula între orele 7.00-21.00 (ora Spaniei). Cetăţenii români care doresc să voteze vor avea la dispoziţie secţii de votare organizate în sediile Ambasadei şi Consulatelor Generale ale României, precum şi în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile spaniole în alte localităţi din Spania. Pentru referendum se va putea vota între aceleaşi ore şi la aceleaşi adrese ca şi la alegerile pentru Parlamentul European (vor exista urne şi birouri ale secţiilor de vot distincte).

Secţiile de vot organizate în Spania sunt:

- Madrid: Avda. Alfonso XIII, nr. 157 (2 secţii de vot în sediul Ambasadei României)
- Barcelona: C. San Juan de la Salle, nr. 35 bis, 08022 (sediul Consulatului General al României)
- Sevilla: C. Nicaragua, nr. 18, 41012 (sediul Consulatului General al României)
- Alcala de Henares: Sediul Primăriei, Plaza Cervantes, nr. 12, 28801;
- Alcazar de San Juan: Plaza de España, Centro Cívico Municipal, s/n
- Castellon de la Plana: Pavilionul “LA PERGOLA MUNICIPAL”, Paseo Ribalta s/n
- Zaragoza: Centrul Civic “SAN JOSE”, Plaza Mayor, nr. 2
- Valencia: Calle Gobernador Viejo nr. 14.

De asemenea, se intenţionează organizarea unei secţii de vot şi în Roquetas de Mar. Vom comunica adresa acesteia în momentul obţinerii informaţiei din partea primăriei locale.

Pentru ambele scrutinuri se va putea vota pe baza unui act de identitate românesc valabil: carte de identitate, carte de identitate provizorie, buletin de identitate ori paşaport diplomatic, de serviciu, consular sau simplu. Recomandăm cetăţenilor care doresc să voteze şi au documentele de identitate expirate sau nu mai sunt în posesia acestora, să-şi obţină titluri de călătorie de la oficiile consulare, înainte de data desfăşurării alegerilor.

Pentru detalii privind organizarea alegerilor şi referendumului puteti accesa aici site-ul Ministerului Afacerilor Externe.



Colaborare intre FEDROM si Universitatea Autonoma din Madrid - UAM



In data de 15 noiembrie 2007 o delegatie a FEDROM, reprezentata de Miguel Fonda Stefanescu, presedinte si Gelu Vlasin, responsabil de imagine si comunicare a avut o intrevedere oficiala cu decanul Facultatii de Filosofie si Litere din Cadrul Universitatii Autonome din Madrid, Humberto Marraud Gonzàlez si Enrique Romerales Espinosa, vicedecan, responsabil de relatii internationale si institutionale. S-au purtat discutii cu privire la posibilitatea de colaborare institutionala si s-au pus bazele semnarii unui protocol bilateral pentru deschiderea in cadrul Facultatii de Litere si Filosofie a unui curs de limba, cultura si civilizatie româna.



Hramul Bisericii Ortodoxe "Sf. Nectarie" din Coslada





Peste 300 de persoane au participat duminica 11 noiembrie 2007 la hramul bisericii ortodoxe "Sf. Nectarie Taumaturgul" din Coslada (Madrid). Întreg programul s-a desfăşurat în capela special amenajată din incinta bisericii catolice „Santa Cruz”, situată pe Calle Chile s/n, in apropiere de gara Coslada. Parintele George Cimpoca, paroh al parohiei „Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul” a oficiat slujba in fata credinciosilor adunati intr-un numar atat de mare incat sala s-a dovedit neincapatoare. Din partea oficialitatilor din Coslada, unde sunt inregistrati aproape 16.000 de romani, au participat: Angel Viveros Gutièrrez, primar, Maria del Rosario Arroyo Lázaro, consiliera pe probleme de egalitate, tineret, copii si imigratie, Agustin González Plasencia, directorul de imigratie. Au fost prezenti de asemenea si cativa reprezentanti ai FEDROM, printre care si Miguel Fonda Stefanescu, presedinte care si-a manifestat dorinta de-a continua sa sustina demersurile in legatura cu stabilirea unor relatii la nivel guvernamental pentru recunoasterea statutului oficial al bisericii ortodoxe romane pe teritoriul spaniol. A fost prezent de asemenea si Gelu Vlasin, presedintele Asoc. Hispano Romana DIALOG EUROPEAN.





Conventie intre FEDROM si FNSCM "Anghel Saligny"




In data de 10 noiembrie 2007 la sediul din C/ Bravo Murillo 211, 1E - Madrid, FEDROM, reprezentata de Miguel Fonda Stefanescu in calitate de presedinte, a semnat o conventie de colaborare cu Federatia Nationala a Sindicatelor din Constructii "Anghel Saligny"(afiliata la Confederatia Nationala FRATIA), reprezentata de Eugen Colceriu, presedinte. La aceasta intalnire a participat si Gelu Vlasin, presedintele Asoc. Hispano Romane DIALOG EUROPEAN. In aceasta conventie se prevede colaborarea intre cele doua entitati in ceea ce priveste consultanta, formarea profesionala, schimburile de experienta, informarea si alte aspecte cu privire la apararea drepturilor cetatenilor romani aflati pe teritoriul spaniol.





Stirile de la Telemadrid






Presedintele FEDROM, Miguel Fonda Stefanescu si Responsabilul de Imagine si Comunicare, Gelu Vlasin, presedinte al Asoc. Hispano Romane DIALOG EUROPEAN, au fost intervievati in cadrul stirilor de la postul spaniol de televiziune Telemadrid in legatura cu decizia Guvernului Italian referitoare la imigrantii romani (08 - 09 noiembrie 2007)









City FM Radio vorbeste despre imigratie


In emisiunea "Madrid Plural" la CITY RADIO, coordonata de Felipe Ruiz del Valle Gómez, au fost invitati si cativa reprezentati ai comunitatii romanesti din Spania printre care Consulul General al Romaniei la Madrid, Andrei Borza, Cristina Cornea - Vlasin, artista si Gelu Vlasin, scriitor, Responsabil de Imagine si Comunicare al FEDROM, presedinte al Asoc. Hispano Romane DIALOG EUROPEAN. Au fost prezenti de asemenea Juan Arese Romero - Rato, director general de AVAL Madrid, Katherine Salas Bello, consiliera pe probleme de cultura, infratiri si imigratie din Primaria Villanueva del Pardillo si Aurita Blanco, director comercial, City FM. Emisiunea s-a incheiat cu fondul muzical al unei piese interpretate de artista Cristina Cornea - Vlasin.


* ascultati emisiunea: www.cityfmradio.com/ficheros/


Interviu in Punto Radio



Artista Cristina Cornea Vlasin si scriitorul Gelu Vlasin, Responsabil al Departamentului de Imagine si Comunicare din FEDROM si presedinte al Asociatiei Hispano Romane DIALOG EUROPEAN, au fost invitati in studiorile postulul national de radio PUNTO RADIO in cadrul emisiunii Nuevos Ciudadanos, realizata de Sara Infante Pineda. Timp de aproximativ o ora cei doi au vorbit despre romanii din Spania dar si despre Romania si realitatile actuale iar in final, artista Cristina Cornea Vlasin a interpretat in direct, fara acompaniament, doua cantece romanesti spre incantarea ascultatorilor. Prezent in studio, psihologul, pedagogul si scriitorul Bernabé Tierno Jiménez, autor a numeroase lucrari de specialitate (printre care si cartea Fortalezas Humanas), a ramas profund impresionat de vocea Cristinei Cornea Vlasin, propunandu-i o colaborare pe termen lung in vederea promovarii, in cadrul conferintelor pe care le sustine, a acestui gen muzical pe care-l considera initiatic si terapeutic.

Scoala romaneasca pentru copiii din Alcorcon





Scoala romaneasca pentru copii este organizata de FEDROM - Federatia Asociatiilor Romanesti din Spania in localitatea Alcorcon (Madrid) cu sprijinul doamnei Vasilica Stir, profesoara de literatura si cu participarea Cristinei Cornea - Vlasin , artista si profesoara de muzica si Gelu Vlasin, scriitor, presedintele Asociatiei Hispano - Romane DIALOG EUROPEAN. Copiii din Alcorcon invata colinde, poezii si basme romanesti, jocuri distractive dar si notiuni despre istorie, geografie, cultura, limba si literatura romana. La acest atelier s-au inscris deja 10 copii dar sunt asteptate si alte solicitari. Coordonatorul de proiect, doamna Vasilica Stir, profesoara cu vechime de peste 20 de ani, spera ca acest proiect pilot sa fie promovat si in alte localitati din Comunitatea Madrid (in aceasta comunitate romanii depasesc cifra de 170.000 de persoane).