lunes, 8 de octubre de 2007

OFERTE DE MUNCA IN SPANIA

Unul dintre cele mai importante grupuri industriale spaniole cauta muncitori si specialisti romani domiciliati in Romania sau rezidenti in Spania (indiferent de zona) in urmatoarele domenii de activitate:
* Montaje electrice si industriale
* Instalatii sanitare
* Aer Conditionat
* Constructii
* Instalatii electrice
Salarii atractive, contract de munca pe durata nedeterminata, bonusuri, cursuri de specializare si perspectiva de a face o cariera profesionala intr-un grup de firme de talie internationala. Persoanele interesate sunt rugate sa trimita un CV la urmatoarea adresa de mail: dialogoeuropeo@fedrom.org

viernes, 5 de octubre de 2007

Romanii din Spania

Datele recente prezentate de Institutul National Spaniol de Statistica (INE) prezinta urmatoarea situatie a comunitatii romanesti din Spania la inceputul anului 2007:


524. 995 de cetateni romani
inscrisi in registrul de evidenta al populatiei
(locul 2 in randul celor mai numeroase comunitati straine din Spania)
276. 865 de barbati
248. 130 de femei


Cele mai numeroase comunitati de romani au fost localizate in urmatoarele provincii spaniole:


1.Comunitatea Madrid 150. 000 de persoane
(din aprilie 2007 a devenit cea mai numeroasa comunitate de straini din Madrid cu peste 170.000 de persoane)
2. Comunitatea Valenciana - 95. 235 de persoane
3. Comunitatea Catalana - 63. 305 de persoane
4. Castilla la Mancha - 60. 523 de persoane
5. Andaluzia - 52. 170 de persoane
6. Aragon - 40. 946 de persoane


Concentratiile cele mai mari de romani sunt in urmatoarele zone:


1. Zona Madrid - 150.000 (170.000 in aprilie 2007)
2. Zona Castellon - 41. 803
3. Zona Valencia - 31. 807
4. Zona Zaragoza - 31. 511
5. Zona Barcelona - 22. 918
6. Zona Toledo - 22. 833
7. Zona Alicante - 21. 625
8. Zona Tarragona - 18. 906
9. Zona Almeria - 18. 468
10. Zona Ciudad Real - 14. 237


Comunitatea romaneasca din Spania are urmatoarea componenta dupa varsta:


intre 0 si 19 de ani - 85. 470
intre 20 si 39 de ani - 328. 966
intre 40 si 59 de ani - 87. 379
peste 60 de ani - 4. 922


In anul 2005 au fost inregistrate in cadrul comunitatii romanesti din Spania:
6. 903 nasteri, 1006 casatorii si 282 decese


Gelu Vlasin
Presedinte
Asoc. DIALOG EUROPEAN
Telf. +34 691 538 369

Drepturile romanilor in Spania


I. DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ

Pot fi beneficiar al regimului comunitar aplicabil cetăţenilor străini în Spania?

Beneficiază integral de regimul comunitar aplicabil cetăţenilor străini, începând cu data aderării Bulgariei si României la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007):


– Cetăţenii bulgari si români care doresc să se stabilească în Spania cu rezidenţă nelucrativă, pentru studii sau ca liber-profesionisti.

- Cetăţenii bulgari si români angajaţi cu contract de muncă ce erau rezidenţi în Spania în momentul aderării si cărora, la acea dată, li se acordase o autorizaţie de muncă pe o durată de un an sau mai mare de un an. In vederea angajării cu contract de muncă, ceilalţi cetăţeni bulgari si români vor fi obligaţi să obţină o autorizaţie de muncă în Spania, conform regimului general al cetăţenilor străini (Legea organică 4/2000 privind drepturile si libertăţiile cetăţenilor străini în Spania si integrarea lor socială, precum si normele metodologice ale acesteia, aprobate prin Decretul regal 2393/2004).


Am nevoie de viză pentru a intra în Spania si pentru a rămâne pentru o sedere de scurtă durată, de exemplu în calitate de turist?

Nu. Pentru a intra în Spania, ca si pentru a rămâne pe teritoriul spaniol pentru o perioadă de până la trei luni, este suficient să deţineţi pasaportul sau, după caz, documentul de identitate valid, în vigoare, în care să fie menţionată cetăţenia. Pe de altă parte, veţi putea utiliza ghiseele speciale pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene.

Trebuie să realizez anumite formalităţi administrative pentru a avea rezidenţa în Spania?

Da. Dacă doriţi să rămâneţi sau să aveţi rezidenţa în Spania pentru o perioadă de trei luni sau mai mare de trei luni, va trebui să solicitaţi înregistrarea la Registrul Central al Cetăţenilor Străini/ Registro Central de Extranjeros, la Oficiul pentru Cetăţenii Străini/ Oficina de Extranjeros (în lipsa acestuia, la Comisariatul Provincial de Poliţie/ Comisaría Provincial de Policía) din provincia unde doriţi să rămâneţi sau să locuiţi.

Pot avea rezidenţa în Spania fără a munci?

Faptul că nu realizaţi o muncă nu reprezintă în sine un impediment pentru a avea rezidenţa în Spania.

Pot munci în Spania?

A) Persoanele nerezidente în Spania la data de 1 ianuarie 2007 care doresc să se angajeze cu contract de muncă vor trebui să obţină mai întâi autorizaţia de muncă, fără a se ţine seama de situaţia forţei de muncă la nivel naţional. Solicitarea autorizaţiei menţionate va trebui prezentată de angajatorul sau patronul din Spania, anterior iniţierii de către angajat a demersurilor privind contractul său de muncă. Demersurile privind activitatea sa in baza unui contract de muncă în Spania, vor fi realizate de angajat pe lângă misiunea diplomatică sau consulatul spaniol din raza domiciliului său (cu excepţia cazurilor de contract pentru munci cu caracter temporar, pe o durată de 180 de zile sau mai puţin, când nu va fi necesară iniţierea demersurilor amintite pe lângă misiunea diplomatică sau consulatul spaniol din raza de domiciliu a angajatului). În termen de trei luni de la data intrării în Spania, persoana angajată va trebui să solicite personal înregistrarea sa la Registrul Central al Cetăţenilor Străini, de unde va primi un certificat de înregistrare în care va fi menţionată autorizaţia sa de muncă si perioada de valabilitate a acesteia.

B) Persoanele rezidente în Spania la data de 1 ianuarie 2007, fără ca la acea dată să deţină o autorizaţie de muncă pentru minim un an, precum si cele care obţin rezidenţa în perioada tranzitorie în care intenţionează să desfăsoare o activitate în baza unui contract de muncă, mai întâi trebuie să obţină, în perioada respectivă, autorizaţia de muncă, fără a se ţine seama de situaţia forţei de muncă la nivel naţional.

C) În termen de trei luni de la data la care i se anunţă obţinerea autorizaţiei de muncă, persoana angajată va trebui să solicite personal modificarea înregistrării sale în Registrul Central al Cetăţenilor Străini, de unde va primi un certificat de înregistrare în care va fi menţionată autorizaţia sa de muncă si perioada acesteia de valabilitate.

Pot rămâne în Spania după terminarea activităţii sezoniere sau a campaniei agricole?

Puteţi rămâne pe teritoriul spaniol, ţinând seama de faptul că aveţi dreptul de a locui pe acest teritoriu (cu obligaţia de a vă înregistra în Registrul Central al Cetăţenilor Străini în cazul în care doriţi să rămâneţi o perioadă de trei luni sau mai mult). Cu toate acestea, lucrătorii care fac dovada întoarcerii în ţara lor de origine odată ce a expirat valabilitatea autorizaţiei de muncă sau, după caz, prelungirea acesteia, vor putea fi angajaţi nominal pentru aceeasi activitate, fără a mai fi nevoie să participe la un nou proces de selecţie.


II. DREPTURILE MEMBRILOR DE FAMILIE


Poate locui familia mea în Spania?

Da.
– Dacă sunt cetăţeni bulgari sau români li se aplică prevederile aliniatului I din această brosură.
– Dacă nu sunt cetăţeni ai unor ţări membre ale Uniunii Europene (nici ai Spaţiului Economic European si nici cetăţeni elveţieni), au dreptul de a locui în Spania si de a obţine permisul de rezidenţă, în calitate de rudă a unui cetăţean UE.

Ce membri ai familiei mele au dreptul de a avea rezidenţa în Spania?

Membrii familiei dumneavoastră care, nefiind cetăţeni ai unor ţări membre ale Uniunii Europene (nici ai Spaţiului Economic European si nici cetăţeni elveţieni), au dreptul de rezidenţă în regim comunitar sunt următorii:
– Soţul/soţia, numai în cazul în care căsătoria nu a fost afectată de un acord sau declaraţie de nulitate, divorţ sau separare legală.
– Partenerul/a de viaţă cu care aveţi o uniune consensuală similară căsătoriei, înregistrată într-un Registru public destinat acestui scop, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, cu condiţia să nu existe două înregistrări simultane în acel stat si să nu se fi anulat respectiva înregistrare.
– Descendenţii dumneavoastră si ai soţului/soţiei sau ai partenerului/ei înregistrat/e (în cazul în care căsătoria nu a fost afectată de un acord sau declaraţie de nulitate, divorţ sau separare legală, iar înregistrarea cuplului nu a fost anulată), cu vârsta de până la 21 de ani sau peste această vârstă, dacă se află în grija dumneavoastră ori prezintă handicap.
– Ascendenţii dumneavoastră sau ai soţului/soţiei ori partenerului/ei (în cazul în care căsătoria nu a fost afectată de un acord sau declaraţie de nulitate, divorţ sau separare legală, iar înregistrarea cuplului nu a fost anulată).

Este nevoie ca familia mea să îndeplinească anumite condiţii pentru a intra în Spania?

Rudele dumneavoastră care nu sunt cetăţeni ai ţărilor membre ale Uniunii Europene (nici ai Spaţiului Economic European si nici ai Confederaţiei Elveţiene) trebuie să deţină un pasaport valid, în vigoare. De asemenea, trebuie să prezinte viza de intrare obţinută de la misiunea diplomatică sau consulatul Spaniei din ţara sa de origine sau rezidenţă, atunci când cetăţenia lor o impune, dacă nu este altminteri prevăzut în tratatele si convenţiile internaţionale la care Spania este parte. Pe de altă parte, deţinerea permisului de rezidenţă în calitate de rudă a unui cetăţean UE, valabil si în vigoare, eliberat de un stat care aplică pe deplin Acordul Schengen din 14 iunie 1985, îi scuteste pe membrii familiei de obligaţia de a obţine viza de sedere pentru intrarea în Spania. Dacă vor rămâne în Spania pentru o perioadă mai mare de trei luni, vor trebui să solicite permisul de rudă a unui cetăţean UE, prezentând, odată cu cererea, următoarele documente:
– pasaportul valid si în vigoare al solicitantului;
– dovada legăturii de rudenie;
– certificatul de înregistrare a rudei care este cetăţean UE;
– documentul doveditor că ruda este în întreţinerea cetăţeanului UE, dacă este cazul.

Acei membri ai familiei mele care nu sunt cetăţeni UE, pot să lucreze
în Spania?

Da, în următoarele condiţii:
– Soţul/soţia sau partenerul/a oficial/ă si descendenţii dumneavoastră cu vârsta de până la 21 de ani si cei ai soţului/soţiei sau partenerului/ei, în cazul în care la 1 ianuarie 2007 deţineau autorizaţia de rezidenţă în Spania, iar dumneavoastră la acea dată eraţi titular al unei autorizaţii de muncă pentru cel puţin un an, au dreptul de a presta orice activitate economică, pe bază de contract de muncă sau ca liber-profesionisti, în aceleasi condiţii ca dumneavoastră si ca cetăţenii spanioli, pentru aceasta nefiind nevoie să mai obţină o autorizaţie de muncă independentă (permisul de rezidenţă în calitate de rudă a unui cetăţean comunitar fiind suficient pentru a dovedi legalitatea exercitării acestei activităţi).
– În celelalte cazuri, soţul/soţia sau partenerul/a oficial/ă si descendenţii dumneavoastră cu vârsta de până la 21 de ani si cei ai soţului/soţiei sau partenerului/ei vor trebui să obţină în acest scop o autorizaţie de muncă pentru angajator, pe o durată de un an sau mai mult (fără a se lua în considerare situaţia forţei de muncă la nivel naţional, si numai dacă dumneavoastră aveţi de cel puţin un an de zile rezidenţă legală si contract de muncă în Spania, dinainte sau după 1 ianuarie 2007). În schimb, nu au acest drept de muncă descendenţii dumneavoastră cu vârsta de peste 21 de ani si ascendenţii dumneavoastră direcţi (nici cei ai soţului/soţiei sau ai partenerului/ei oficial/e), dar dacă deţin rezidenţa în calitate de rudă a unui cetăţean UE pot presta o activitate lucrativă, cu condiţia ca veniturile obţinute să nu aibă caracter de resursă necesară pentru întreţinere, sau pot avea un contract de muncă cu normă completă, cu condiţia ca acesta să aibă o durată nu mai mare de trei luni pe an si să nu aibă o continuitate ca ocupare pe piaţa muncii. În aceste cazuri, regimul de acces la un loc de muncă este cel descris la punctele anterioare.


III. ALTE INFORMAŢII


Eliberarea certificatului de înregistrare sau a permisului de rezidenţă necesită plata unor taxe?

Da. Trebuie plătită taxa de eliberare, a cărei valoare este egală cu cea plătită de cetăţenii spanioli pentru obţinerea sau schimbarea documentului de identitate.

Trebuie să mă identific atunci când Poliţia îmi cere acest lucru?

Da. Dumneavoastră si membrii familiei dumneavoastră aveţi obligaţia de a vă identifica în faţa agenţilor de Poliţie atunci când vi se cere acest lucru (prezentând pasaportul sau documentul de identitate valabil si în vigoare).

Trebuie să indic Numărul meu de Identitate pentru Străini (N.I.E.), în cazul în care fac afaceri în Spania?

Atât certificatul de înregistrare, cât si permisul de rudă a unui cetăţean UE menţionează acest număr. Dacă, neanticipând o sedere în Spania pe o perioadă de 3 luni sau mai mare, nu v-aţi supus obligaţiei de a vă înregistra, însă aveţi nevoie de acest Número de Identidad de Extranjero, îl puteţi obţine, la cerere, de la Direcţia Generală de Poliţie/ Dirección General de la Policía sau de la Garda Civilă/ Guardia Civil (în cadrul Oficiilor pentru Cetăţenii Străini sau, în lipsa acestora, la Comisariatele Provinciale de Poliţie).

Îmi poate fi interzisă, mie sau rudelor mele, intrarea în Spania, mi se poate refuza înregistrarea în Registrul Central al Cetăţenilor Străini sau poate fi decisă expulzarea sau retrimiterea în ţara de origine?

Aceste măsuri se pot lua numai în cazul în care există motive de ordine, siguranţă sau sănătate publică, în conformitate cu legislaţia privind ordinea si siguranţa publică.

De unde pot obţine informaţii mai concrete?

Dacă doriţi informaţii suplimentare, puteţi:
– Să vă prezentaţi personal la Oficiul pentru Cetăţenii Străini sau la Comisariatul de Poliţie din zona unde intenţionaţi să vă stabiliţi rezidenţa.
– Să luaţi legătura cu unitatea de Informare si Asistenţă a Cetăţeanului/ Información y atención al ciudadano din cadrul Direcţiei Generale de Imigrare a Ministerului Muncii si Afacerilor Sociale/ Dirección General de Inmigración del Ministerio de Trabajo y Asuntos Sociales (91 363 90 71; 91 363 90 69; 91 363 71 08), unde vă va fi indicat oficiul sau sucursala exactă la care puteţi apela pentru a da curs cererii dumneavoastră.

În momentul în care solicitaţi informaţii, trebuie să menţionaţi:

• Numele dumneavoastră (asa cum figurează în pasaport sau în documentul de identitate).
• Naţionalitatea.
• Numărul de Identitate pentru Străini (N.I.E.), dacă v-a fost alocat înainte un astfel de număr.

Dpt. Comunicare
Asoc. DIALOG EUROPEAN
Telf. 691 538 369
dialogoeuropeo@fedrom.org

*sursa: http://extranjeros.mtas.es/

Sprijinirea natalitatii in Spania

Guvernul spaniol va sprijini natalitatea prin acordarea unui ajutor de 2.500 de euro pentru fiecare copil născut sau adoptat în Spania. De această măsură vor beneficia şi cetăţenii romani care au drept de rezidenţă în această ţară de minimum doi ani anterior datei naşterii copilului. Valoarea ajutorului se acordă o singură dată fie sub formă bănească, fie sub forma unor deduceri din declaraţia de venituri, pentru orice copil născut după 3 iulie 2007. Proiectul de lege prin care s-a stabilit acordarea acestui ajutor a fost aprobat în şedinţa Consiliului de Miniştri din luna iulie 2007 din Spania. Acest ajutor va fi acordat de guvernul spaniol o singură dată şi nu are legătură cu faptul că persoana respectivă a contribuit sau nu la sistemul asigurărilor sociale din Spania. Modalităţile de plată a acestei prestaţii sunt două: fie suma se reduce din declaraţia de venit, fie se face plata în numerar pentru persoanele care nu trebuie să prezinte declaraţie de venituri. Beneficiar este mama sau tata (în cazul decesului mamei) cetăţean spaniol sau roman cu drept de rezidenţă în Spania. Pentru obţinerea acestui ajutor trebuie prezentată o solicitare la Agencia Tributaria sau CAISS din zona de reşedinţă. Informaţii suplimentare se pot obţine apelând numerele de telefon: 0034 901 200 345 sau 0034 901 335 533. Formularul este accesibil pe site-ul http://www.agenciatributaria.es/ în cazul persoanelor înregistrate în sistemul de securitate socială sau http://www.seg-social.es/ în cazul celor care nu sunt înregistrate

Omologare diplome romanesti in Spania

ECHIVALAREA DIPLOMELOR UNIVERSITARE ROMANESTI IN SPANIA

Documentele necesare:

1. cerere tip (`Solicitud de Homologation de Titulo Extrajero de Education Superior`) obtinuta de la Biroul Atasat Invatamant (BAI) al Ambasadei Spaniei, Colegiul National `Iulia Hasdeu`, B-dul Ferdinandnr.91, sector 2, Bucuresti, sau la adresa de Internet http://www.mecd.es/ ;

2. fotocopia stampilata a pasaportului (`Compulsada`) obtinuta la BAI sau la Ambasada Spaniei, str. Tirana nr.1; in Spania, la orice organ oficial;

3. diploma de licenta - copie legalizata cu apostila de la Haga (la Prefectura din orasul de resedinta); se trimite in Spania fotocopia compulsata.

4. traducerea diplomei in limba spaniola - legalizata la notariat si supralegalizata cu apostila de la Haga (de la Curtea de Apel din orasul de resedinta).

5. traducerea foii matricole in limba spaniola - legalizata la notariat si supralegalizata cu apostila de la Haga (La Curtea de Apel din orasul de resedinta).

6. programa analitica (facultativ, fara legalizare);

7. traducerea neoficiala a programei analitice (facultativ);

8. ordin de transfer bancar, pentru plata de echivalare (83,33 euro)in contul: Ministerio de Education y Ciencia, Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA), c/Alcala 16, 28014, Madrid, numar de cont: 01822370440200203771, cod Swift: ES41018223704402003771.

Echivalarea diplomelor universitare se realizeaza de catre autoritatile spaniole competente atat din Spania, cat si din Romania,

la adresele:

Spania - Subdireccion General de Titulos, Homologationes y Contravalidaciones; Ministerio de Educacion y Ciencia; Paseo del Prado, 28, 28071 Madrid. Iar in alte orase la "Delegation del Gobierno", ori la "Oficina de la Alta Inspeccion";

Romania - BAI, la adresa de mai sus.

Dupa prezentarea documentelor, se vor inapoia diploma si foaia matricola, dupa ce au fost fotocopiate si compulsate. La terminarea procesului de evaluare a cererii de echivalare, Ministerul Educatiei si Stiintei din Spania trimite persoanei interesate, la adresa indicata in cererea tip, certificatul de obtinere a echivalarii diplomei.

Mult succes !

Guvernul spaniol va sprijini natalitatea prin acordarea unui ajutor de 2.500 de euro pentru fiecare copil născut sau adoptat în Spania. De această măsură vor beneficia şi cetăţenii romani care au drept de rezidenţă în această ţară de minimum doi ani anterior datei naşterii copilului. Valoarea ajutorului se acordă o singură dată fie sub formă bănească, fie sub forma unor deduceri din declaraţia de venituri, pentru orice copil născut după 3 iulie 2007. Proiectul de lege prin care s-a stabilit acordarea acestui ajutor a fost aprobat în şedinţa Consiliului de Miniştri din luna iulie 2007 din Spania. Acest ajutor va fi acordat de guvernul spaniol o singură dată şi nu are legătură cu faptul că persoana respectivă a contribuit sau nu la sistemul asigurărilor sociale din Spania. Modalităţile de plată a acestei prestaţii sunt două: fie suma se reduce din declaraţia de venit, fie se face plata în numerar pentru persoanele care nu trebuie să prezinte declaraţie de venituri. Beneficiar este mama sau tata (în cazul decesului mamei) cetăţean spaniol sau roman cu drept de rezidenţă în Spania. Pentru obţinerea acestui ajutor trebuie prezentată o solicitare la Agencia Tributaria sau CAISS din zona de reşedinţă. Informaţii suplimentare se pot obţine apelând numerele de telefon: 0034 901 200 345 sau 0034 901 335 533. Formularul este accesibil pe site-ul http://www.agenciatributaria.es/ în cazul persoanelor înregistrate în sistemul de securitate socială sau http://www.seg-social.es/ în cazul celor care nu sunt înregistrate




Dpt. Comunicare
Asoc. Dialog European
Telf. +34 691 538 369
mail: dialogoeuropeo@fedrom.org

Comunicat Ambasada

Fata de situatiile recente aparute in Castilla-La Mancha si alte provincii spaniole legate de abuzurile carora cad uneori victime cetatenii romani aflati in cautare de lucru pe teritoriul Spaniei, Ambasada Romaniei la Madrid face urmatoarele precizari:


Pentru a munci legal ca salariat, lucratorul roman aflat in Spania trebuie sa solicite o autorizatie de munca (autorización de trabajo por cuenta ajena) care este eliberata de Ministerul Muncii si Afacerilor Sociale, pe baza unei oferte de munca depusa de angajatorul spaniol. Fara aceasta autorizatie nu se poate desfasura in mod legal nicio activitate salarizata, sezoniera sau permanenta.

Cei care accepta ofertele de munca ale angajatorilor spanioli fara a fi in posesia acestei autorizatii se expun unor riscuri majore, cum ar fi imposibilitatea de a re¬clama angajatorul în cazul în care acesta nu-şi plăteşte angajatul. De asemenea, lucratorii aflati in aceasta situatie nu beneficiază de asigurări medicale, indemnizaţii în caz de accident de muncă sau boli profesionale.

Lucratorii “la negru” sunt extrem de expusi riscului de a cadea victime atat abuzurilor angajatorilor, care de regula incalca prevederile legislative privind salariul minim si asigurarea conditiilor de munca, cat si unor terti, cum ar fi proprietarii de spatii de cazare, care percep chirii impovaratoare sau traficantilor de fiinte umane.

De aceea, legislatia spaniola prevede sanctiuni administrative si penale atat pentru angajatorii cat si pentru lucratorii aflati in situatie de ilegalitate.
Pentru a evita aceste riscuri, cetatenii romani aflati in Spania in cautare de lucru trebuie sa solicite angajatorului interesat de serviciile sale sa depuna spre aprobare o oferta de munca (formular oficial) la Directia provinciala de munca si afaceri sociale.

In acelasi timp, cetatenii romani care vor sa lucreze in Spania trebuie ca, inaintea luarii deciziei de a pleca din tara, sa se informeze asupra legislatiei si conditiilor de munca din Spania, sa verifice seriozitatea intermediarului si sa verifice clauzele contractelor de munca prezentate spre semnare. Pentru a primi asistenta in acest scop, va puteti adresa filalelor judetene ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). Telefoanele de contact pot fi accesate la adresa www.anofm.ro/contact/adrese.htm.
Dpt. Comunicare
Asoc. DIALOG EUROPEAN
Telf. 691 538 369


Declaratie de Protest

Din cauza informatiilor din ultima vreme aparute in mass-media spaniola referitoare la cateva cazuri izolate in care au fost implicate persoane de origine romana, facem cateva precizari ce clarifica situatia romanilor din Spania:

1. Comunitatea romana din Spania depaseste oficial cifra de 405.000 de persoane cu permis de rezidenta (525.000 in Registrul de Evidenta a Populatiei la 01 / 01 / 2007), situandu-se in acest moment pe locul doi in randul celor mai numeroase comunitati straine din teritoriul peninsulei iberice, cu o medie de varsta in jur de 33 de ani si cu o foarte mare rata de cotizatie la asigurarile sociale

2. In intervalul celor aproximativ 7 ani de la formarea comunitatii romanesti din Spania, cetatenii romani au fost printre cei care s-au integrat cel mai bine si cel mai repede aducandu-si un aport esential in cresterea economiei spaniole;

3. Romanii din Spania in marea lor majoritate sunt harnici, modesti si dornici sa-si dobandeasca cinstit un trai mai bun si n-au nimic de-a face cu cele cateva cazuri izolate despre care se tot vorbeste cu insistenta in ultima vreme in presa spaniola;

4. Fiecare membru al comunitatii romanesti din Spania a stiut si stie ce inseamna dificultatile inerente pentru a incerca sa-si dobandeasca un trai mai bun intr-o tara straina, dar niciodata n-a facut din disperare un element primordial - asa cum se insinueaza in ultima vreme in presa spaniola;

5. Intelegem dorinta acerba de senzational care a cuprins o anumita parte a presei spaniole, dar ne exprimam dezacordul in legatura cu prezentarea disproportionata si negativa a comunitatii romanesti din Spania, si speram ca acest lucru va fi remediat cat mai curand posibil prin prezentatarea cazurilor (foarte numeroase) in care cetatenii romani, prin munca lor, contribuie la dezvoltarea Spaniei.

In acest sens, FEDROM sta la dispozitia mass mediei spaniole si romane in speranta unei colaborari eficiente pentru informarea cat mai corecta a opiniei publice.

Gelu Vlasin
Resp. Imagine si Comunicare FEDROM
Presedinte - Asoc. Hispano-Romana
DIALOG EUROPEAN
mail:
gelu.vlasin@fedrom.org
Telf. +34 691 538 369